DOROHOI IULIE 2010 - TRISTETE - DEZNADEJDE - GOL IMENS

.................................................................

Sunt multumit sufleteste ca am initiat proiectul unei campanii umanitare privind ajutorarea sinistratilor din Dorohoi. Spun asta motivat fiind de dezastrul ce apasa pe umerii semenilor nostri si amaraciunea ce am vazut-o pe fetele lor.

Am reusit acest proiect cu sprijinul ramnicenilor si a catorva persoane dintr-o formatiune politica locala. Fara sa fiu rautacios mentionez ca unii (UNUL) au fost sceptici si poate chiar negativisti in derularea acestei campanii. Am incercat sa inteleg unde e ratiunea lucrurilor si din pacate am si inteles-o : unii o fac doar pentru imagine, iar altii numai din suflet.

Revin la ce ne intereseaza de fapt si anume situatia alarmanta care apasa oamenii necajiti din Dorohoi, este de neimaginat cum traiau acesti oameni pana sa se declanseze dezastrul dar imposibil de supravietuit acum cand au ramas intr-un morman de ziduri daramate, sub cerul liber peste care doar bunul D-zeu vegheaza.

Mai vechi cu un deceniu?

de fapt sunt 4 decenii? Da!

22 iunie 2010 - incepand de azi varsta o notez cu cifra 4!

Nu stiu daca trebuie sa ma bucur s au sa-mi para rau?

Cert este ca voi privi altfel lucrurile.

Cum??? Cu nostalgie catre cifra 3 si responsabilitate catre cifra 5!

Multumesc familiei, colegilor, prietenilor, celor care au fost astazi langa mine si mi-au urat cele bune!

Va iubesc, va respect si voi fi aproape de voi totdeauna!

meditatii

CATRENE / OMAR KHAYYAM

CATRENE

Un om prin lume trece.
El nu e musulman.
Nici infidel nu este.
Nu crede-n legi si zei.
Nu neaga, nu afirma.
Dar vezi in ochii sai
Ca nimenea nu este mai trist si mai uman.

II.
Nu mi-am facut vreodata din rugi sirag de perle
Ca sa-mi ascund noianul pacatelor cu ele.
Nu stiu daca exista o Mila sau Dreptate
Dar totusi, nu mi-e teama: curat am fost în toate.

III
Spun unii ca exista un Creator
Si zic ca pentru a distruge, fiinte a creat.
Fiindca sunt urâte?
Dar cine-i vinovat?
Sau pentru ca-s frumoase?
Nu mai pricep nimic.

IV
Natura cu-ale sale stihii si elemente,
Sofismul si-adevarul - îmi sunt indiferente.
Da-mi vin si-atinge harfa cu modulatii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca si noi.

V
Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupei, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.

VI
Sunt clipe când îmi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, de mult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
"N-ai dezlegat nici una din marile întrebari".

VII
În aceasta seara vinul ma-nvata-un sens mai pur:
Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline,
Iar cupa-i modelata din închegat azur.
Si noaptea-i pleoapa unei launtrice lumine...

VIII
Renume de-ai sa capeti, hulit vei fii de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede.
Cum, Doamne, sa ma smulg,
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de mine?

IX
Fii vesel, caci tristetea o sa dureze pururi.
Mereu aceleasi stele s-or învârti-n azururi.
Din caramizi facute din trupul tau, n-ai teama,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seama.

X
Avui vestiti maestri.
Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.

XI
Credinta si-ndoiala, eroare si-adevar,
Ca boaba unei spume, usoare sunt si goale.
Opaca sau bogata în irizari de cer,
Aceasta boaba-i chipul si tâlcul vietii tale.

XII
Atâta duiosie la început.
De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi.
De ce?
Si-acum,
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?

XIII
Putina apa si putina pîine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.

XIV
Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea?
Si-acum, ce sens plecarea?

XV
Priveste cedrul mândru: atâtea brate are!
Dar nu ca sa cerseasca, ci ca s-adune soare.
Si limbi nenumarate au nuferii si crinii.
Vorbesc însa limbajul tacerii si-al luminii.

XVI
Da-mi cupa si ulciorul!
Sa bem fermecatoare
Faptura plamadita din roua si eter!
Câte minuni ca tine zeflemitorul cer
De mii de ori schimbat-a în cupe si ulcioare?

XVII
Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Încearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,
Aici, caci altul poate dincolo nu exista.

XVIII
Sa-ti faci putini prieteni.
Din tine nu iesi
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde o mâna, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

XIX
Toti idolii pe care atât i-am adorat
Mi-au sângerat credinta cu rani ce nu se vindec.
Mi-au înecat tristetea în vinul parfumat
Si mi-au vândut la urma renumele pe-un cântec.

XX
Ma dojeniti ca vesnic sunt beat.
Ei bine, sunt!
Necredincios ma faceti.
Si ce daca-i asa?
Puteti orice sa spuneti pe socoteala mea.
Îmi apartin.
Pricepeti?
Si sunt ceea ce sunt!

XXI
Spuneti-mi, ce-i mai bine?
Sa mergi într-o taverna,
Sau sa te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu?
Dar eu nu vreau sa stiuDe-Alah si alta viata, caci stingerea-i eterna.

XXII
Nu judeca pe nimeni, ci cata sa-ntelegi.
Eu beau, dar aminteste-ti ca ai si tu pacate.
De vrei s-ajungi la pace si la seninatate,
Apleaca-te asupra durerii lumii-ntregi.

XXIII
E-april.
Pluteste-n aer o vraja de nespus.
Se nasc din nou sperante si-ndemnuri de a fi.
Fiece floare alba e mâna lui Moisí
Si-n fiecare briza respira, blând Isus.

XXIV
Acest vas fu odata un biet îndragostit
Gemând de nepasarea unei femei frumoase.
Iar toarta era bratul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri usoare, de matase.

XXV
Noi nu vom sti vreodata ce ne asteapta mâine.
Tu bucura-te astazi!
Atâta îti ramâne.
Ia cupa si te-aseaza sub luna de clestar,
Caci mâine poate luna te va cata-n zadar.

XXVI
Tu vezi doar aparente.
Un val ascunde firea.
Tu stii de mult aceasta.
Dar inima firava,
Tot vrea sa mai iubeasca.
Caci ni s-a dat iubirea
Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

XXVII
Coranul, cartea sfânta, citimu-l câteodata.
Dar cine se desfata din el în orice ceas?
Pe cupa plina însa o maxima-i gravata
Pe care zi si noapte o soarbem cu nesat.

XXVIII
Ni-i vinul si prieten si aur si noroc.
De cer nu ne e frica, nu-i cerem îndurare.
Caci suflete si inimi si cupe si ulcioare
N-au teama de tarâna, de apa si de foc.

XXIX
Cât de sarac e-acela ce nu poate sa spuna:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii".
Cum poate el sa simta în zori uimirea firii
Si noaptea vraja sfânta a a clarului de luna?

XXX
Nimic nu mai m-atrage.
Da-mi vin!
În asta seara
Cea mai frumoasa roza din lume-i gura ta.
Da-mi vin!
Sa straluceasca aprins la fel ca ea!
Cainta mea sa fie ca bucla ta, usoara...

XXXI
Traiesc iar anii tineri.
Aprinsul tamâios
În flacari sa ma arda, caci, iata, vine ceata.
Vin!
Nu importa care.
Nu sunt pretentios.
Pe cel mai bun gasi-l-voi la fel de-amar ca viata.

XXXII
Am întrebat Savantul si-am întrebat si Sfântul,
Sperând c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atâta râvna atât se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vântul.

XXXIII
De ce incertul mâine te tulbura mereu?
Caci nu sta în putere sa-i schimbi de astazi fata.
Traieste-adânc prezentul!
Iar mâini?
Nici Dumnezeu
Nu ar putea sa-ti spuna ce taina-ascunde ceata.

XXXIV
Dincolo de pamânt si infinit
Catam sa aflu cerul unde vine.
Si-un glas solemn atunci s-a auzit:
"Si cerul si infernul sunt în tine."

XXXV
Cel ce-a cules în viata al cunostintei
MarPe-adevarata Cale purta-va pasii sai.
Numai acela stie ca azi e ca si ieri
Si mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintai.

XXXVI
Acum din fericire doar numele persista.
Iar cel mai vechi prieten tot vinul nou ramâne.
Mângâie cupa plina.
E singurul tau bine
În ora asta goala, în ora asta trista

XXXVII
Viata se grabeste, rapida caravana.
Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa.
Nu ma-ntrista si astazi,faptura diafana!
Mai toarna-mi vin!
Amurgul m-atinge cu aripa...

XXXVIII
Un joc ce se repeta e viata - si tu stii:
Câstigul e durere si moartea fara nume.
Ferice de copilul sfârsit în prima zi...
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.

XXXIX
Zefirul racoreste obrajii rozelor
Si-n umbra parfumata ne mângâie extazul.
Atât de plin de vraja si de noroc e ceasul,
Ca tristul ieri dispare ca fulgul de usor...

XL
Aceste ornamente pe cupa delicata
Un bautor le-nscrise cu mâna-nfrigurata.
De dragul caror gene le-a vrut asa de fine?
Si-o sa le sfarme, poate, îndurerat de cine?

XLI
Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nebunilor nu spune durerea niciodata.
În zâmbet sa te ferici de toti semenii tai.
Nadejdile, ascunse sa-ti stea de lumea toata.

XLII
Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renuntat la ceruri, la rugi si cele sfinte.
Oriunde este-o cupa,
Tu ai sa vezi,
Parinte,
Cum curge-n gâturi vinul ca apa într-un râu.

XLIIIO
Mâna-ascunsa scrie si trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o sa stearga vreun cuvânt.
Nici lacrimile toate nu pot sa stearga-un rând.

XLIV
Betivule, imensa urna, eu nu stiu cin’ te-a modelat.
Stiu doar ca poti sa-ncapi trei vedre si stiu c-ai sa te sfarmi curând.
Mult timp am sa ma-ntreb atuncea: de ce ai fost oare creat,
De ce-ai fost fericit si-acuma - de ce nu esti decât pamânt?

XLV
Esti trist?
Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele în univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti.
Nici dânsa n-o sa poata iubi.

XLVI
Olarul sta în fata rotii.
Cânta.
El modeleaza solduri de ulcioare.
El cranii mândre de sultani framânta
Si ofilite mâini de cersetoare.

XLVII
S-aprind alti zori!
Descopar din nou splendoarea firii.
Cui sa-i aduc prinosul în clipa asta sfânta
Când mii de flori si buze se daruiesc iubirii?
Copila, lasa harfa, caci, iata, pasari cânta...

XLVIII
Bea vin!
Curând vei trece si tu supremul prag.
Si nu vei lua cu tine nimic din ce ti-i drag.
Aceasta-i marea taina: laleaua scuturata
Nu înfloreste iarasi, o Saki, niciodata.

XLIX
De ai alaturea de tine doua masuri de vin si-o cupa,
Sa bei în orice adunare, si când esti singur iarasi bea!
Caci Cel ce face si reface tot ce-i în lume nu se-ocupa
Nici de musteti ca ale tale si nici de barbi cum e a mea.
Un punct pierdut e lumea în haosul imens.

L
Toata stiinta noastra: cuvinte fara sens.
Om, pasare si floare sunt umbre în abis.
Zadarnic este gândul, iar existenta - vis.

LI
Grabite ca si apa si repezi ca un vânt
Ce-alearga prin pustiuri, fug zilele-mi putine.
Si, totusi, doua zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri si ziua care-o sa vina mâine.

LII
Cât timp voi încerca sa umplu cu pietre marea nesfârsita?
Dispretuiesc si libertinii, dar si credinta ipocrita.
Voi merge-n Rai sau în Gheena?
Dar mai întâi e-adevarat
C-aceste stranii tari exista?
Care din voi le-a vizitat?

LIII
Priveste!
Trandafirul se leagana în vânt.
Ce patimas îi cânta de sus privighetoarea!
Bea!
Ca sa uiti ca vântul va scutura azi floarea
Si va lua cu dânsul fermecatorul cânt...

LIV
Khayyam cosea la cortul filosofiei.
Dar
Cazu în creuzetul mâhnirii.
Si-atunci fumul
Fu spulberat de Parce în patru vânturi.
Scrumul
L-a dat pe mai nimica un negustor avar.

LV
De-i dam sa bea, si-un munte o sa danseze-n soare.
Dispretuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea sa schimbi paharul pe viata viitoare?
Dar vinul este-un suflet ce da desavârsire.

LVI
Te chinuieste gândul ca faci mereu pacate.
Din orice bucurie o vina ti-ai facut.
E fara rost tristetea,
Khayyam, caci dupa moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.

LVII
În vin cel întelept gaseste extazul celora Alesi.
El ne reda si tineretea si ce-am pierdut si ce ni-i dor.
În flacari aurii ne arde ca-ntr-un vârtej ametitor.
Dar si tristetea ne-o preschimba într-un izvor racoritor.

LVIII
Priveste-n jur: durerea cu mii si mii de fete.
Cei dragi sunt morti.
Esti singur cu palida tristete.
Ridica însa fruntea!
Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru.
Nu este timp sa-l plângi.

LIX
Imperiile toate pentru o cupa plina!
Toata stiinta voastra pe parfumatul vin.
Cântarile iubirii pe glasu-i cristalin
Si slava lumii pentru curata lui lumina.

LX
Beau vin si mi se spune de unul si altul:
"Sa nu mai bei, caci vinul dusman este de moarteAl lui Alah".
Atuncea, zic eu, pentru Prea-Naltul
Voi bea pagânul sânge.
E-un act de pietate.